1 DECEMBRIE si tramvaiul 3

Articolul este preluat de pe blogul unei prietene, deci acest articol nu-mi apartine (doar scarba fata de caterinca de cea mai joasa speta descrisa in articol imi apartine). Iata articolul:

**************************************

De multă vreme am observat că dacă există un om vorbăreţ, cu probleme, frustrat sau curios mă găseşte fără excepţii. Şi tot în “fără excepţii” de-astea nimeresc. DAR AZI meritul nu cred că este al meu şi al privirii mele pline de curiozităţi electorale…ci al celui ce s-a gândit că între 2 staţii de tramvai pe linia 3R se poate lămuri o tanăra speranţă să nu voteze cu PSD-ul. Aşa că şi la dus şi la întors am avut plăcerea să aud 2-3 complimente din partea unei doamne/domn apoi să aud cum de la comunism încoace n-a fost bine şi că de 12 ani, domnle’ de 12 ani au nenorocit ţara şi acum vor la putere a treia oara, şi că nu omul se voteaza (de ce? ar fi vreunul neprezentabil?:-?) ci partidul şi  se vede c[ sunt studiată şi chiar dacă laudele au pornit de la unghiile  mele vopsite  (la doamna, că domnul a observat un “văd în ochii tai”),  se vede ca voi alege bine şi că voi merge la vot şi voi da o şansă României etc.  Ma întreb dacă şi pe 14, ruta spre cimitir stau la panda să-şi spună supuşii discipoli poezia…fără să vreau parcă îmi suna în minte cântata: “dacă vreţ’ să m-ajutati, Mila Domului sa daţ’ “

Deci şi-au pierdut ziua liberă pentru o “non speranţă ” candidatul meu a ieşit din cursă La multi ani!

**************************************

Puterea obisnuintei

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.
Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu
se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua  maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost “Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici…”

Suna cunoscut?

“E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati”
Albert Einstein

element: femeia

Element: femeia
Simbol: Fe
Descoperitor: Adam
Masa atomica: acceptata cu 55 de kg (dar variaza intre 45kg si 225 kg)

Proprietati fizice
1. Suprafata acoperita in mod normal cu o pelicula de vopsea si pudra
2. fierbe din senin, ingheata aparent fara motiv
3. se topeste daca primeste tratament special
4. devine amara daca este folosita incorect

Proprietati chimice
1. afinitate pentru aur, argint, platina si giuvaeruri
2. absoarbe mari cantitati de substante pretioase
3. explodeaza spontan, fara motiv sau avertizare
4. cel mai puternic agent cunoscut de reducere a banilor

(P.S.: teorie probata )

Jurnalul unui turist american in vizita prin Europa

VENETIA:

Am sosit in oras dupa o ploaie torentiala, cred. Toate strazile sunt inundate. Nu se circula decat cu barca. Cu toate acestea barcagii sunt foarte veseli si canta niste cantonete numite barcarole. Hotelul este cam vechi si broasca de la usa camerei oracaie ingrozitor.

LONDRA:

La Londra n-am vazut nimic din cauza cetii. In ultima zi, ceata s-a ridicat pentru cateva secunde si am putut vedea un superb turn cu ceas. Ceasul statea, dar eu n-am mai stat.

MADRID:

Orasul este frumos, are strazi largi, cu fantani ecvestre si statui arteziene. Au si un palat mare, dar cam neprimitor. In schimb, locuitorii sunt simpatici, vorbareti, ospitalieri si se numesc români.

PARIS:

Dupa cate imi aduc aminte de la scoala, Parisul este capitala Germaniei. Cu toate acestea, strazile Parisului sunt pline de japonezi. Numarul frumoaselor si renumitelor frantuzoaice s-a redus foarte mult. Ele nu mai pot fi vazute decat sub forma unui tablou expus la Muzeul Louvre si care reprezinta o italianca uratica ce zambeste tamp.

PRAGA:

La Praga am cunoscut o blonda delicioasa, care m-a servit cu o sunca de neuitat…

BUCURESTI:

Ghidul pe care-l am la mine, aparut la New York, imi prezinta Bucurestiul drept capitala Ungariei. Cred ca la mijloc este o greseala. In Gara de Nord se vorbeste mult turceste, ceea ce ma face sa cred ca nu sunt in Bucuresti, ci la Frankfurt pe Main

Resurse umane si rahat copt

Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive: 1) Nu-i cad coaiele; 2) Cuvantul lui are mai multa greutate; 3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate; 4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, nicidecum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii. “Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” “De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. “Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci – zice Seful – munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.

- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?

vrajeala..

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!